Proiecte

Provocările clasei pregătitoare

26 septembrie – 13 octombrie 2022

„Provocările clasei pregătitoare” este un proiect educativ și informativ adresat părinților elevilor care încep clasa pregătitoare, cu scopul de a facilita adaptarea elevilor la școala primară și de a preveni problemele de sănătate emoțională și de comportament ale acestora.
Au fost organizate cinci ateliere educative și informative pentru peste 40 de părinți ai copiilor care învață în clasele pregătitoare din școlile „Radu Selejan”, „Regele Ferdinand” și „Ion Luca Caragiale” din Sibiu. Participanții au primit informații despre nivelul de dezvoltare fizică, psiho-emoțională și socială al copilului de 6-7 ani și au dezbătut teme precum respectarea regulilor, relaționarea cu colegii de clasă, dezvoltarea atenției, îmbunătățirea relației părinte-copil, sprijinirea emoțională a copiilor și dezvoltarea de noi abilități ale acestora.
Proiectul „Provocările clasei pregătitoare” a fost finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow.

Echilibru pentru mame în perioada de criză

27 aprilie – 3 iunie 2020

Peste 60 de mame, majoritatea din județul Sibiu, au solicitat înscriere în grupurile de sprijin psihologic pentru mamele afectate de situația generată de noul coronavirus organizate în cadrul proiectului „Echilibru pentru mame în perioada de criză”. Acestea au beneficiat săptămânal de consiliere psihologică, prin intermediul grupurilor online de sprijin conduse de un psihoterapeut, cu scopul de a obține echilibrul emoțional și de a depăși situația de criză, stres puternic, anxietate, depresie, vulnerabilitate sau orice alt dezechilibru emoțional cauzat de pandemia Covid-19. Proiectul s-a desfășurat în perioada care a coincis cu declararea stărilor de urgență și de alertă pe tot teritoriul României (aprilie-iunie 2020).
Proiectul „Echilibru pentru mame în perioada de criză” a fost finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.